Creaturi.

Ne place să credem că suntem creaturi raţionale, umane, conştiincioase, civilizate cărora le pasă de cei de lângă ei.Dar, când lucrurile încep să se duca de râpă, chiar dacă e doar o idee, ne dăm seama că nu suntem cu nimic mai presus decât animalele.

Avem degete opozabile, gândim, mergem în două picioare, vorbim, visăm.Dar, în esenţă încă trăim în epoca preistorică, muşcând, zgâriind, luptându-ne pentru a ne face loc în lumea asta rece şi rea.

Există un mic animal în fiecare din noi, şi poate ăsta e motiv de bucurie.Instinctul animalic e cel care ne face să căutăm confortul şi căldura unei „haite”.Putem să ne simţim ca într-o cuşcă sau ca prinşi în capcană.Dar, oameni fiind, tot vom găsi moduri de a ne simţi liberi.Ne protejăm unii pe alţii.Ne păzim propria umanitate, chiar dacã existã un animal în fiecare dintre noi.

Ce ne deosebeşte de animale e că putem gândi, simţi, visa şi iubi.Şi în ciuda tuturor piedicilor şi a tuturor instinctelor…Evoluãm.

Anunțuri

Un gând despre „Creaturi.

  1. Pingback: Creaturi. - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s